Brandweb
Armand Bertea
01.07.2016
Cât costă realizarea unui magazin online?

În primul rând, întrebarea este pusă greșit. Corect ar fi:

“Cât costă să dezvolt o afacere online profitabilă?”

Decizia de a investi într-un magazin online trebuie luată după ce antreprenorul a răspuns la cel puțin câteva întrebări precum:

  • Este o afacere exclusiv online sau vreți să vindeți și offline?
  • Rolul magazinului online este separat de cel al magazinului offline sau doriți ca magazinul online să fie mai degrabă o platformă de promovare a ofertelor și să genereze trafic în magazinul offline?
  • Clienții din offline sunt diferiți de cei din online? Care sunt nevoile lor?
  • Ce echipă este disponibilă pentru a se ocupa de magazinul online – marketing/logistică/contabiltate?
  • Există piață pentru produsele pe care vreți să le vindeți online?
  • Care este marja de profit posibilă?

Dacă răspunsurile sunt favorabile comerțului electronic, atunci trebuie trecut la partea de bugetare.

În bugetare, trebuie să includeți costuri de:

  • Dezvoltare magazin online (cel puțin 2000 de euro, în funcție de platformă și de complexitatea magazinului)
  • Integrare cu soft contabil (cel puțin 1000 euro în funcție de platformă) 
  • Mentenanța magazin online (abonament lunar sau tarifare orară, în funcție de necesități)
  • Optimizarea pentru motoare de căutare (buget variabil în funcție de domeniu, un minim de 300 euro pe lună în primele 6 luni este recomandat)
  • Promovare inițială (un buget de minim 3000 de euro trebuie alocat în primele 3 luni pentru Facebook, Google Adwords și E-mailing)
  • Promovare continuă (un buget lunar de promovare de minim 500 euro până la crearea unei baze stabile de clienți)

Bineînțeles, aceste costuri variază în funcție de tipul de afacere dorit.

Sunt situații în care aceste sume pot fi reduse considerabil apelându-se la platforme de comerț electronic de tip Software as a Service (hosted solutions), dar se recomandă pentru magazinele online mici care au până la 50 de produse în portofoliu.

Pentru magazinele online cu potențial de dezvoltare, o alegere potrivită sunt platformele Prestashop sau Magento.

Pentru consultanță în deschiderea unui magazin online, ne puteți contacta la: 0749 205 659.

Înapoi la blog