Aplicația noastră mobilă CozoApp a ajuns și la Webstock Awards 2018. Nominalizarea la categoria Mobile Applications s-a potrivit cu pre-lansarea campaniei de Crăciun.
Atunci când am creat CozoApp, în perioada Paștelui din anul acesta, ne-am dorit să aducem împreună cererea și oferta și să le dăm posibilitatea celor care frământă cozonaci să îi vândă, iar celor care doresc, să îi cumpere. De unde ne-a venit ideea? Ei bine, trebuie să recunoaștem că suntem niște adevărați gurmanzi – mantra brandwebberilor este „Ce mâncăm astăzi?”. De asemenea, ne-am dorit să aducem ceva nou pe piață, care să creeze buzz. Din acest motiv am și ales un nume atât de ușor de reținut.
Cea mai mare provocare cu care ne-am confruntat a fost aceea de a veni cu o idee care să susțină aplicația și să aibă potențial de viralitate. Astfel, am creat prima Hartă a cozonacilor din România, ca instrument de promovare a campaniei România Coace Cozonaci.
CozoApp introduce CozoMap
Pe Harta Cozonacilor, fiecare cozo-fan a putut să se laude cu cozonacii frământați și să îi adauge pe hartă. Competiția cea mai acerbă a fost între Moldova și Muntenia, care au adăugat cel mai mare număr de cozonaci pe hartă.
Chiar dacă anunțurile adăugate în CozoApp au fost preluate automat pe hartă, am vrut să lăsăm și posibilitatea utilizatorilor de a adăuga la liber cozonacii atât de pe desktop, cât și de pe dispozitivele mobile.
Vezi câți români s-au lăudat cu cozonacii lor pe landing page-ul campaniei: https://romaniacoacecozonaci.ro/
Obiective și strategie
Ce ne-am propus prin harta cozonacilor? Am vrut ca aceasta să fie instrumentul principal de promovare al aplicației mobile CozoApp. Totodată, am vrut să încurajăm cât mai mulți români să își pună cozonacul pe hartă.
Principalele canale de promovare au fost Facebook și Instagram. Am apelat la abordarea personală a utilizatorilor care au folosit hashtag-uri legate de cozonaci, pentru a crește reach-ul. La nivel de comunicare, pentru a fi mai aproape de utilizatori și a crea o comunitate, am apelat la jocuri de cuvinte – i-am numit pe toți iubitorii de cozonac cozo-fani.
Eveniment caritabil inedit
În susținerea campaniei, am organizat un eveniment caritabil alături de echipa ieșeană de fotbal FC Politehnica Iași. I-am provocat pe alb-albaștri să iasă din terenul de fotbal și să schimbe echipamentul sportiv cu șorțurile de bucătărie pentru a frământa cozonaci. Deși misiunea a părut grea, jucătorii s-au descurcat în bucătărie aproape la fel de bine precum o fac pe terenul de fotbal.
Evenimentul inedit a stârnit curiozitatea presei. Au fost alături de noi cei de la ProSport, TVR1 Sport, Sport.ro, TVR Iași. În plus, pentru a fi aproape de comunitatea ieșeană, am transmis acțiunea live pe pagina de Facebook.
După eveniment, am donat cozonaci către bătrânii de la Căminul de Pensionari „Sf. Cuvioasă Parascheva” din Iași, alături de echipa de alb-albaștri.
Rezultate
Am vrut ca numărul de cozonaci adăugați pe hartă să fie actualizat în timp real, așa că am introdus un counter. Am reușit să adunăm aproape 10,000 de cozonaci la sfârșitul campaniei de Paște.
Ne-am bucurat să vedem că nu doar micii producători au reacționat bine la CozoApp, ci și de brandurile cunoscute la nivel național, cum ar fi Hanu Ancuței și Băcănia Veche, care și-au pus pe hartă cozonacii pregătiți. De asemenea, Harta Cozonacilor a stârnit interesul celor din media de la nivel național – echipa de la Știrile PRO TV a văzut întreaga campanie ca pe o adevărată olimpiadă a cozonacilor.
Acum lucrăm intens pentru campania de iarnă, așa că fiți gata de frământat și pregătiți-vă telefoanele pentru a vă lăuda cu cozonacul vostru pe hartă. Cu ce venim nou în campania de Crăciun? Extindem harta în întreaga lumea! Așadar, oriunde v-ați afla, veți avea posibilitatea să vă adăugați cozonacul pe hartă.